Drumul Soiului Malagousia de la Obscuritate la Faima, 12/2014

De Tara Q. Thomas, Wine & Spirits Magazine

"Malagousia este urmatorul Riesling ", a declarat Yannis Voyatzis cu zece ani in urma, cand ne asezam la o masa inconjurata de mancare si sticle. Am ras tare, incurajati de vin si de ridicolul afirmatiei. Sigur, parea a se potrivi cu fiecare fel de mancare din fata noastra -de la crevetii dulci, la melcii cu gust pamantiu, la feta cu ardei iute- dar existau doar doua exemple: cel pe care il producea el pentru Boutari si inca unul de la Domaine Gerovassiliou.

Pe atunci, soiul era inca o curiozitate, un strugure care in urma cu doar 27 de ani fusese pe cale de disparitie. Acum, asa cum spunea cineva din industrie: "Malagousia a devenit patrunjelul viilor grecesti." Degustand exemplare bune, e usor sa ii vezi atractia: acesta tinde sa fie moale si matasos, cu un parfum floral subtil si multe fructe. Dar, iarasi, strugurii buni nu sunt greu de gasit in Grecia. De ce Malagousia in loc de Dafni, Plyto, Vidiano sau Sideritis?

"Sideritis: acesta este un soi deosebit," a raspuns Roxane Matsa cand i-am pus aceasta intrebare. "Extrem de clar, savuros: Este cel mai bun soi alb din Grecia." Dar nu este strugurele pe care ea a ales sa il planteze la Domaine Matsa, langa Atena. De fapt, atunci cand a dorit sa suplimenteze vitele de Roditis si de Savatiano in 1989, a plantat Malagousia.

"Paraskevas Evangeliou, agronomistul de la Boutari la momentul respectiv, a fost cel care a spus, "Roxane, Parparoussis are aceasta vita si trebuie sa te duci sa o incerci", isi aminteste ea. Acesta se referea la Thanassis Parparoussis, un producator de la marginea regiunii Patras cu o slabiciune pentru soiuri rare, indigene, si care luase butasi de la Institutul pentru Vita de Vie si Vinuri din Atena, cu cativa ani mai inainte. Podgoriile lui Parparoussis nu sunt atat de departe, de fapt, de locul de origine al soiului Malagousia: Chiar de cealalta parte a Golfului Corint se afla Nafpaktos, unde Vassilis Logothetis, un profesor de viticultura, a descoperit vita pe o pergola supradezvoltata. Pana la acea vreme -1975- Nafpaktos nu avea niciun fel de industrie a vinului: Dupa Razboiul Civil din 1945-1948, zona a fost in mare parte abandonata, viile fiind lasate sa moara sau sa creasca salbatic.

Logothetis a luat un butas pentru a il planta alaturi de alte 26 de soiuri uitate pe care le adunase dintr-o vie din Porto Carras, o fabrica de vin din Sithonia, peninsula Halkidiki din nordul Greciei. Acolo, un enolog tanar pe nume Evangelos Gerovassiliou a gasit gustosi strugurii Malagousia si, dupa cateva incercari promitatoare, a inceput inmultirea vitei de vie. In 1982, Institutul din Atena a auzit despre munca sa si a solicitat butasi, trimitand soiul inapoi catre casa sa, iar Parparoussis l-a adus cu un pas mai aproape.

Malagousia se dovedeste a fi o vita dificil de controlat. "De fapt, este un soi teribil", spune Matsa. "Stiati ca soiurile internationale devin soiuri internationale deoarece sunt usor condus, usor de cultivat, relativ iertatoare? Cultivarea de Malagousia ma costa de patru ori mai mult decat orice altceva din viile mele. Vita de vie creste orizontal, nu vertical; nu ii place sa fie condusa; trebuie sa o legi pentru a o face sa se urce pe araci; este foarte viguroasa; are nevoie de taiere in verde de doua, trei, patru ori. Este mijlocul lunii mai si am trecut deja de trei ori prin Malagousia, si deloc prin Syrah, Assyrtiko, Savatiano. "

De ce merita deranjul? "Sunt foarte incapatanata; fiind, de asemenea, motivul pentru care nu am fost niciodata casatorita. Am o personalitate foarte dificila. Daca ceva este o provocare, trebuie sa mi-o asum", spune ea. Si exista si o parte pozitiva: "Oamenilor le place Malagousia. Este un soi pe care il pot recunoaste. Intr-un fel, este precum Sauvignon Blanc: Oamenii pot gusta si spune, "Oh, e Sauvignon Blanc. "Cu Malagousia, seamana putin cu Muscat-ul la aroma, si nu isi pierde gustul intr-un climat cald. "

In acest fel, se umple si un spatiu liber, spune un bun prieten de-al lui Matsa, Yannis Paraskevopoulos, profesor de enologie la Universitatea din Atena, care cultiva un mic lot din acest soi la podgoria sa din Nemea. "[Vinurile albe grecesti] tind sa aiba o lipsa de expresie aromatica, o lipsa de fructe", spune el, amintind de Savatiano, Roditis si Assyrtiko ca exemple. Deci Malagousia -aromatic, usor de recunoscut si local- este foarte atractiv pentru viticultori care doresc sa se diversifice.

Cu toate acestea, in anii 1990, in ciuda faptului ca atat Boutari cat si Gerovassiliou produceau din acest soi vinuri bine vazute, putini vinificatori si-a exprimat vreun interes. "Pe atunci, era oarecum trecut cu vederea", spune Matsa. "Atunci era la moda sa ai Chardonnay, Sauvignon Blanc, soiuri internationale." Asadar, a inceput sa ofere butasi oricui a cerut. "M-am gandit, ce folos sa ai un soi pe care nimeni nu il vrea? Cu cat il au mai multi, cu atat va fi mai cerut, si cu atat va fi cumparat mai mult."

Se punea, de asemenea, intrebarea reala in ce loc ii va merge cel mai bine strugurelui. Cele doua exemple contemporane au venit din locuri radical diferite, ambele la kilometri departare de locul de origine al Malagousia. Cine ar fi putut sa spuna ca nu i-ar merge bine in muntii din Goumenissa sau pe varfurile din Nemea? Poate ca s-ar dezvolta in clima continentala din Drama. In cele din urma, mai mult de o duzina de producatori au acceptat oferta de butasi a Roxanei Matsa.

Totusi, exista o conditie. "Stii, atunci cand cumperi stoc de la o pepiniera, acestia au acte care sa ateste ca nu are virusi", spune Matsa. "Ei bine, al meu e plin de virusi." Nu a fost chiar vina lui Matsa, spune Haroula Spinthiropoulou de la Argatia Winery din Naoussa, care lucra pentru Vitro, pepiniera principala a tarii in anii 1990. "Cand am ales plantele din via Roxanei nu am putut gasi nici o planta fara virus. Dar acest lucru nu se intampla doar in via Roxanei: ca si la Agiorgitiko, este greu sa gasesti o singura planta fara vreun virus."

Dar in timp ce materialul virusat ofera provocari, Spinthiropoulou crede ca este doar una dintre dificultatile cu Malagousia. "Cred ca cel mai important factor care diferentiaza vinurile este tipul de sol", spune ea, explicand ca soiul are nevoie de un sol bine drenat; cu ciorchini compacti si boabe mari, este deosebit de sensibil la putregai. "In opinia mea," spune Spinthiropoulou, "tendinta de a planta Malagousia pretutindeni va duce la dezastru."

Spinthiropoulou recunoaste totusi, ca, atunci cand Malagousia este bun, este seducator, descriind un "caracter terpenic usor" pe care il impartasesc versiunile mai bune: arome de trandafir, citrice, menta si busuioc proaspat. Partea cea mai grea este sa il faci sa iasa cum trebuie: Daca este prea copt isi pierde orice eleganta, impreuna cu orice urma de aciditate pe care ar avea-o. "Chiar si in conditiile mai reci din Amyndeon are aciditate scazuta", spune ea, referindu-se la o regiune din zona indepartata din nord-vestul Greciei chiar mai rece decat Naoussa, unde se afla ea. Cu toate acestea, a plantat aproape un acru in via ei din Rodohori, sus pe munte. In loc de a il acidula -practica comuna la acest soi- aceasta il combina cu Assyrtiko, care are aciditate ridicata si nu este deosebit de aromat. Este o combinatie pe care Gerovassiliou a introdus-o la inceputul anilor 1990, o modalitate de a scoate in evidenta notele de citrice si accentele florale ale Malagousia, prin aciditatea plina de spirit a soiului Assyrtiko. Spinthiropoulou adauga, de asemenea, si putin Athiri.

Gerovassiliou, care a lucrat cu acest soi mai mult decat oricine, considera ca un rol important il joaca, de asemenea, clonele. A identificat trei clone distincte, favorizand-o pe cea cu boabele cele mai mici si cel mai putin productiva, dar cativa altii au inceput sa analizeze soiul, si nu exista nicio selectie oficiala de clone in circulatie. Asa ca atunci cand Christos Zafeirakis a renovat crama familiei sale de la poalele Muntelui Olimp, i-a acoperit pariul: "Am facut o selectie de vite si podgorii cu vite de vie vechi", spune el. "In general, 60-65 la suta din Malagousia consta din struguri mici, care dau aciditate foarte buna, restul sunt mai mari, si dau un vin mai aromat."

Dar chiar si o selectie atenta in vie dupa marimea boabelor nu este foarte sigura, spune Matsa. "Am avut unele cu fructe uriase, iar apoi am schimbat modul de taiere, si au inceput sa produca fructe mici." Alegerea portaltoiului este de asemenea esentiala, spune Gerovassiliou, care a facut teste inainte de a se decide la 110R, un stoc mai putin viguros decat mai des intalnitul 1103P. Dar nu merge bine peste tot. Matsa spera la o solutie mai buna pentru podgoriile ei, in urma unor experimente de altoire cu Roditis pe un portaltoi mai putin viguros. "Poate fi problematic atunci cand altoiesti ceva viguros pe altceva mai putin viguros", spune ea. "E ca si cum ai avea un motor Porsche pe o bicicleta."

Zafeirakis a plantat, de asemenea, in doua locuri diferite, un lot pe argila si un altul pe argila nisipoasa cu un procent ridicat de cremene in sol. El considera ca da o diferenta in vinul final: "Cremenea da vinului un caracter aproape metalic." Indiferent de atentia pe care i-o acorda, soiul ramane dificil de cultivat bine. "Este important sa se protejeze strugurii de soare, pentru a mentine aciditatea si aromele", spune el. "In fiecare zi trebuie sa gust boabele, nu doar din aceeasi vita, ci din acelasi ciorchine." Pentru a pastra prospetimea fragila a strugurilor, ii raceste timp de o zi inainte de a ii presa, apoi lasa 80% din must sa fermenteze spontan in recipientul din otel inoxidabil. Restul de 20 de procente merge in butoaie de stejar cu o parte din partile solide ale strugurilor, si ramane acolo timp de cel putin doua luni. Rezultatul este un vin care este aromat, dar subtil, ca mirosul pe care l-ai putea simti conducand pe langa o livada de piersici, cu textura moale a pufului de piersica si arome de fructe cu samburi carnoase, dar nu dulci. Este mai vast decat cupajul Malagousia de la Argatia, dar totusi elegant, atingand toate notele care au ajuns sa defineasca soiul.

Niciuna dintre versiuni nu se ridica insa la nivelul celui de la Matsa –o esenta stralucitoare, proaspata a campurilor pline cu flori din spatele casei sale- sau cu cel de la Gerovassiliou -o frumusete cu o textura satinata opulenta care aminteste de piersici. Dar, asa cum subliniaza Gerovassiliou, "Studiem Malagousia deja de 35 de ani." Si continua sa experimenteze si sa faca schimbari in modul in care lucreaza cele 62 de hectare pe care le-a plantat cu soiul, afland, de exemplu, ca lumina directa a soarelui face un Malagousia care seamana mai mult cu Muscat-ul (ceva ce doreste sa evite) si ca, cu grija, soiul poate face un vin hedonistic de bogat, suplu, cu recoltare tarzie. "In general, cred ca soiul este multi-dinamic", spune el, "si, in functie de metodele de cultivare si vinificatie, poate da vinuri primare, aromatice si delicate, sau, cu multa atentie la munca pe vita de vie, vinuri corpolente cu arome de citron, citrice si fructe coapte", spune el. Dar, adauga el, "Asta cere experienta si o cunoastere a soiului pe care doar putini dintre noi o au."

Pentru moment, la Malagousia exista mai mult experimentare decat experienta, in timp ce acesta se raspandeste prin podgoriile Greciei. Iar rezultatele sunt variate: Unele au mai mult gust de Sauvignon Blanc, altele de Muscat, dar altele mai mult de Chardonnay prin maturitatea lor sustinuta de vanilina. Dar in timp ce caracterul sau trebuie inca aflat, Malagousia a oferit un punct comun rar intre producatorii din Grecia: Acesta este un soi pentru care merita sa lupti.

Sursa: http://www.wineandspiritsmagazine.com/