Componente din dieta mediteraneeana ar putea preveni unele forme de cancer, 04/2014

Oamenii din tarile situate de-a lungul Marii Mediterane nu numai ca au o incidenta mai mica de boli de inima dar este, de asemenea, mai putin probabil ca vor face cancer decat cei care traiesc in tarile din Europa de Nord si America de Nord. Acest lucru i-a indemnat pe cercetatori sa revizuiasca literatura de specialitate recenta si sa determine daca gama larga de componente prezente in dieta mediteraneana influenteaza riscul de a face cancer.

Un articol publicat in revista BMC Surgery investigheaza relatia dintre riscul de cancer si diferite componente prezente in alimente tipice dietei mediteraneene: ulei de masline, fructe, legume, fructe de mare, cereale integrale si vin.

Studiile celulare experimentale si umane sugereaza ca aportul de ulei de masline poate reduce riscul de cancer de san, de prostata, de colon si de tract digestiv. Meta-analiza a 19 studii a mai aratat ca nivelul de ulei de masline consumat afecteaza, de asemenea, riscul de a dezvolta cancer, incidenta cancerului fiind in scadere atunci cand aportul de ulei de masline este mare. Cercetatorii au raportat ca actiunea protectoare a uleiului de masline, care provoaca, posibil, moartea celulelor canceroase si inhiba caile cancerigene, se poate datora prezentei a doua componente care promoveaza sanatatea - tirozol si hidroxitirozol.

Fructele si legumele, care formeaza o parte integranta a dietei mediteraneene, sunt printre cele mai bogate surse de componente protective impotriva cancerului, potrivit autorilor articolului. Acestea includ glucosinolatul din varza de Bruxelles, varza si alte legume crucifere; acidul ascorbic, antocianii, flavanonele, acidul hidroxicinamic si polifenolii din citrice; licopenul din rosii; fibrele alimentare, compusii din familia Allium, polifenolii, seleniul, inhibitorii de proteaza, ditiolul, vitamina C, vitamina E si carotenoizii prezenti in multe fructe si legume. Studiile de laborator au aratat ca aceste componente previn proliferarea celulelor canceroase, inhiba semnalizarea celulara, induc oprirea ciclului celular, previn deteriorarea celulelor de catre razele ultraviolete si interfereaza cu alte cai legate de cancer.

Un alt avantaj al dietei mediteraneene in reducerea riscului de cancer vine din consumul redus de carne rosie si carnuri procesate, care contin hidrocarburi aromatice policiclice cauzatoare de cancer, compusi N-nitroso si amine heterociclice. Conform cercetatorilor, pestele si fructele de mare consumate in loc de carne au proprietati anti-cancerigene, care ar putea reduce riscul de cancer.

Aportul limitat de produse din cereale rafinate la populatiile cu dieta mediteraneana poate reduce riscul de tiroida si cancer de stomac, de colon si de tract digestiv superior. Aportul mare de fibre alimentare provenite din cereale integrale, care sunt consumate frecvent, ar putea preveni cancerul, deoarece acestea cresc volumul reziduurilor digestive, scad timpul de tranzit, ofera satietate si cresc productia de acizi grasi cu lant scurt. Fermentarea fibrelor alimentare de catre bacteriile din intestinul gros poate reduce, de asemenea, riscul de cancer de colon, potrivit autorilor studiului.

In sfarsit, paharul de vin care insoteste masa mediteraneana este bogat in resveratrol, un compus care poate reduce riscul de cancer prin prevenirea formarii de tumori, inhibarea cresterii celulelor canceroase, interferand cu caile de formare a cancerului si provocand moartea celulelor canceroase.

Mesajul principal: Mancati fructe, legume, cereale integrale si fructe de mare; beti vin si folositi ulei de masline extra virgin ca principala sursa de grasimi din dieta dumneavostra pentru a reduce riscul de cancer si de boli de inima.

Sursa: http://www.oliveoiltimes.com/olive-oil-health-news/components-mediterranean-diet-may-prevent-cancers/38288